Metode de remediere a radonului: toate soluțiile, pe tipuri de casă

Când valorile de radon sunt mult peste 300 Bq/m³, ventilația și aerisirea mai frecventă ajută, dar nu sunt, de regulă, suficiente. Soluția definitivă e un sistem care oprește radonul la sursă, înainte să intre în casă — dar „un sistem de remediere" nu înseamnă un singur lucru: metoda potrivită depinde de tipul fundației, nu e aceeași pentru toate casele. Iată toate variantele reale, nu doar cea mai cunoscută.

Depresurizarea solului sub placă (SDP) — cea mai folosită metodă

Pentru case cu placă de beton pe sol sau subsol cu pardoseală solidă, aceasta e metoda standard, cu cea mai bună rată de succes. Se practică una sau mai multe găuri prin placă, se instalează o țeavă care colectează gazul din solul de sub casă, conectată la un ventilator mic, montat de regulă în pod sau exterior, care evacuează gazul deasupra acoperișului — la o înălțime și o distanță suficiente cât să nu reintre prin ferestre. Bine dimensionat, un sistem SDP reduce radonul cu 90-99%, indiferent cât de mare era valoarea inițială.

Un singur punct de extracție e suficient pentru majoritatea caselor cu placă unitară, pe sol permeabil (pietriș, nisip). Case mai mari, cu fundație compartimentată în mai multe secțiuni izolate între ele, sau cu sol mai puțin permeabil (argilă compactă), au nevoie de puncte suplimentare de extracție — de aceea o evaluare la fața locului, nu o estimare de la distanță, decide numărul real de puncte necesare.

Depresurizare sub membrană — pentru spații tehnice cu pardoseală de pământ

Multe case mai vechi au un spațiu tehnic (crawl space) cu pardoseală de pământ, nu de beton, sub o parte din casă. Aici principiul e același, dar execuția diferă: se întinde o folie groasă, rezistentă, peste toată suprafața de pământ, sigilată etanș la margini și în jurul stâlpilor de susținere, iar o țeavă extrage aerul de sub folie, cu același tip de ventilator ca la SDP. Practic, membrana joacă rolul plăcii de beton care lipsește.

Aspirația din pereții de fundație — pentru fundații din blocuri goale

O sursă de radon mai puțin evidentă: fundațiile construite din blocuri de beton goale pe interior (des întâlnite la case mai vechi) pot fi ele înseși o cale de intrare, pentru că spațiile goale din interiorul blocurilor comunică între ele și cu solul. În acest caz, un sistem SDP obișnuit sub placă nu prinde tot radonul — e nevoie de un circuit separat de aspirație, care extrage aerul chiar din interiorul pereților de fundație, nu doar de sub placă. E o variantă mai puțin cunoscută, pe care merită s-o menționezi explicit oricărei firme de la care ceri ofertă, dacă fundația casei tale e din acest tip de bloc.

Etanșarea — obligatorie, dar insuficientă de una singură

Sigilarea fisurilor din placă și pereți, a rosturilor din jurul instalațiilor și, în special, a unui puț de pompă (sump pit) neetanșat, e o măsură care crește eficiența oricărui sistem activ de mai sus — fără etanșare, sistemul „trage" și aer fals, printr-un drum mai scurt decât cel prin țeavă, și pierde din eficiență. Ca soluție de sine stătoare, la valori mult peste prag, etanșarea rareori e de ajuns — dar niciun sistem SDP nu ar trebui instalat fără ea.

Ventilația mecanică — utilă, mai ales ca prevenție

Un ventilator cu recuperare de căldură nu scoate radonul de la sursă, ca un sistem SDP, dar dilută constant concentrația din interior cu aer proaspăt, fără să pierzi căldura din casă în sezonul rece — util mai ales pentru valori doar puțin peste prag, sau ca măsură preventivă cât aștepți o măsurătoare pe termen lung. Pentru valori mari, e un complement, nu un substitut pentru un sistem de depresurizare.

Radonul din apa de fântână — o sursă diferită, ușor de ignorat

Dacă apa vine dintr-o fântână sau un puț propriu, forat în rocă, radonul poate fi dizolvat și în apă, nu doar prezent în solul de sub casă. Se eliberează în aer mai ales la duș, la maşina de spălat vase sau la orice utilizare a apei calde, care agită și încălzește apa. E, de regulă, o contribuție mai mică la radonul total din aer decât cea din sol, dar poate fi relevantă dacă locuiești într-o zonă cu roci bogate în uraniu și ai apă proprie, nu de la rețeaua publică. Există două soluții tehnice consacrate:

• Aerarea (aeration). Apa e pulverizată sau agitată într-un rezervor, iar radonul dizolvat trece în aer, care e apoi evacuat afară, înainte ca apa să intre în rețeaua casei. E metoda cu eficiență mai mare, recomandată pentru concentrații mari.
• Filtrarea cu carbon activ granular (GAC). Apa trece printr-un filtru cu carbon activ, care reține radonul. Mai simplu și mai ieftin de instalat decât un sistem de aerare, dar filtrul devine, în timp, el însuși o sursă de radiație acumulată și trebuie schimbat sau eliminat conform reglementărilor locale pentru deșeuri radioactive de nivel scăzut.

Pentru case noi: sisteme radon-resistente, montate din construcție

Dacă abia construiești, cea mai ieftină variantă e să pregătești totul din faza de fundație: un strat de pietriș sub placă, o membrană barieră anti-radon peste el, o țeavă verticală montată prin placă până deasupra acoperișului, și o cutie de conexiune electrică pregătită lângă ea, pentru un ventilator ulterior. Sistemul poate rămâne complet pasiv (fără ventilator, doar prin diferența naturală de presiune) dacă o măsurătoare ulterioară arată valori mici, sau poate fi activat oricând, ieftin, prin simpla adăugare a unui ventilator în circuitul deja pregătit. Costă mult mai puțin decât o instalare ulterioară, printr-o placă deja turnată.

Cum alegi metoda potrivită pentru casa ta

Indiferent de metoda aleasă, pasul final e mereu același: o remăsurare pe termen lung, după instalare, cu un detector fiabil, ca să confirmi că sistemul funcționează efectiv la casa ta, nu doar în teorie. Pentru o estimare de cost pe fiecare variantă, vezi și cât costă remedierea radonului.